Kachere Light Baptist Church, Akuminyanga

Ieri, 20 Septembrie, mi-am continuat seria de vizite în bisericile noi cu care lucrăm, și am ajuns la biserica “Kachere Light Baptist Church“, din satul Akuminyanga. Chiar dacă au aceleași nume, această biserică și biserica începută de noi sunt două biserici diferite, din două sate diferite.

Biserica din acest loc este una destul de mică ca și număr de membrii, însă cu aceleași nevoi ca și restul: nevoi de învățătură, de sfaturi, de ajutor material și spiritual.

Păstorul acestei biserici este fratele Samuel Kapito, un om smerit și simplu, însă cu inimă mare pentru Dumnezeu și pentru lucrarea la care a fost chemat. Dânsul, împreună cu ceilalți despre care v-am vorbit în trecut, vine în mod regulat la Conferințele de Păstori pe care le organizăm împreună cu partenerii noștrii din Statele Unite.

Am predicat Cuvântul Domnului din Romani 13 după care, către final, am deschis și în Romani 10. Obișnuiesc să fac acest lucru în fiecare loc nou unde mă duc, deoarece nu știu cu cine am de aface, dacă cei care mă ascultă sunt creștini sau nu, sau dacă Evanghelia a fost vreodată propovăduită clar. Întotdeauna termin cu o invitație, un moment de decizie în viața fiecăruia dintre ascultătorii mei.

Copiii Domnului care au participat la serviciul divin de ieri au fost încurajați spre o trăire creștină fără excepții. Romani 13:13-14: “Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pămîntească, pentruca să-i treziţi poftele“.

Cei care au fost în biserică însă nu au avut o relație personală cu Domnul Isus, au avut prilejul să audă o prezentare sper eu cât mai clară a Evangheliei și, la final, o explicație a modului în care un păcătos poate să fie mântuit.

Ioan 3:16: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică“.

Romani 10:9: “Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mîntuit“.

Romani 10:13: “Fiindcă, oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit“.

Romani 10:17: “Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos“.

Deși nu mergem după numere, ne bucurăm de fiecare dată când unul sau mai mulți declară că sunt gata să se lase de viața lor în păcat și să își pună încrederea în Domnul Isus Cristos. Ieri, 9 suflete s-au întors la Domnul, El să fie glorificat pentru acest lucru.

Pe tot parcursul acestui an, și o bună parte din cel următor, programul meu este încărcat cu acest fel de vizite, și pentru acest lucru îL slăvesc pe Domnul. E o binecuvântare să pot să merg în acest sate uitate de lume și să fiu o încurajare pentru ei. E un har să pot să predic Cuvântul lui Dumnezeu și să aduc Vestea Bună unor oameni care trăiesc cu impresia că poate nici măcar Dumnezeu nu își mai aduce aminte de ei. Continuați să vă rugați pentru această lucrare minunată!

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

12 Shares
Bookmark the permalink.

2 Comments

  1. DUMNEZEU SA BINECUVANTEZE LUCRAREA PE CARE O FACETI IN NUMELE LUI, SI EL SA VA POARTE IN CARUL LUI DE BIRUINTA

  2. Marcu Vasile Marian

    Domnul Isus sa va binecuvinteze!

Comments are closed