Importanța apei în Africa

Cu puțină vreme în urmă Dumnezeu mi-a pus pe inimă acest gând, și anume cât de importantă este apa și ce pot să fac ca lucrarea din Kachere să nu fie afectată de lipsa apei potabile.

În Kachere, sat cu câteva sute de case, există două fântâni săpate de guvern în urmă cu multă vreme. Ca aproape în orice alt loc din Africa, unde aproximativ 50% din fântâni nu sunt funcționabile, și aici în Kachere una din ele a fost stricată, și acest lucru din pricina costurilor imense de reparație. Dumnezeu ne-a ajutat să o reparăm, și acest lucru a fost o binecuvântare mai ales pentru că ea este și cea mai apropiată de centrul lucrării din Kachere.

Problema cu această fântână, defapt cu ambele, este că ele nu au fost săpate destul de adânc, astfel încât imediat ce sezonul ploios se oprește, nivelul de apă scade și oamenii sunt lăsați fără apă potabilă.

Înțelegând foarte bine riscurile, noi am angajat câteva surori din biserică să aducă apă la cei 52 de copii de care avem grijă. Aceste surori se trezesc ZILNIC la ora 2 dimineața, și merg pe jos 3 ore dus și 3 ore întors, până la cea mai apropiată fântână. Avem nevoie de apă pentru ceai, pentru gătitul mâncării, pentru spălatul vaselor și spălatul copiilor pe mâini.

Lipsa apei potabile este o problemă enormă în lumea întreagă. Se estimează că aproape 1 miliard de oameni nu au acces la o apă potabilă. 1,000,000,000 de oameni! Aceest lucru înseamnă că:

1 din 7 oameni nu are un robinet acasă de unde să ia apă oridecâteori are nevoie. 
1 din 7 semeni de-ai noștrii nu poate să se spele pe dinți lăsând apa să curgă la robinet. 
1 din 7 oameni nu face duș sau baie fără să îi pese de apă.

Aproape 40% din oamenii fără acces la apă potabilă trăiesc în Africa Sub-Sahariană.

Africa Sub-Sahariană – în culoarea verde



În fiecare an, peste 440 milioane de zile-școală sunt pierdute din pricina bolilor cauzate de apa nepotabilă. (440 milioane de zile-școală reprezintă numărul total de zile din timpul săptămânii pierdute de către toți copiii care ar fi trebuit să fie la școală)

Peste 80% din toate bolile din Africa sunt din pricina lipsei de apă potabilă.

Fetele sub 15 ani au cele mai mari șanse să fie membrii de familie responsabili pentru căutarea apei potabile în fiecare zi. 

O canistră cu apă, ceea ce Africanii folosesc cel mai des, poate cântări aproximativ 20 kg atunci când este plină.

64% din familiile din Africa se bazează pe femei pentru apă.

Aproape 1 din 5 copiii sub 5 ani mor din pricina unei boli cauzate de apa murdară.

Conform WHO (Organizația Mondială a Sănătății), pentru fiecare $1 investit în apă potabilă există între $3 – $34  profit pentru economia țării respective.

În Africa Sub-Sahariană se pierd anual peste 40 de miliarde de ore de lucru în căutarea apei, echivalentul a orelor de muncă dintr-un an din întreaga Franță!

Femeile în Africa pierd aproape 60% din timpul lor zilnic în căutarea apei.



În Kachere, o fântână cu apă potabilă pe tot parcursul anului va îmbunătăți:

  • Educația. Când copiii nu trebuie să piardă ore în căutarea apei, ei vor merge la școală.
  • Sănătatea. Apă curată înseamnă mâini curate și trupuri sănătoase. Timpul pierdut din cauza bolilor va fi folosit pentru alte lucruri de interes pentru familie și societate.
  • Hrana. Apă înseamnă grădini și mâncare pentru familii.
  • Economia. Africanii trăiesc într-un cerc vicios al sărăciei, cerc care poate fi rupt atunci când apa potabilă este disponibilă. 

Mai mult, pentru lucrarea noastră, această fântână ajuta:

  • Surorile din biserică. Ele vor putea să slujească copiilor fără să fie nevoite să meargă pe jos câte 6 ore în fiecare zi doar ca să aducă apă.
  • Copiii orfani și subnutriți. Ei vor avea apă din belșug pentru toate cele necesare, inclusiv pentru spălatul pe dinți, lucru pe care deocamdată nu îl putem asigura.
  • Biserica. Fântâna va aduce mulți oameni pe proprietatea noastră, oameni care vor fi interesați în ceea ce facem, oameni care vor fi impresionați de lucrare și care vor veni la biserică și la Domnul.
  • Comunitatea. Oamenii vor putea petrece timp cu familiile, iar mamele vor putea sta acasă cu copii. Orele pierdute în căutarea apei vor putea fi folosite în scopuri mult mai bune, pentru educație, muncă și eliminarea sărăciei.

Malawi este o țară aflată în Africa Sub-Sahariană, o țară care are numeroase probleme cu apa potabilă în ciuda faptului că Lacul Malawi este atât de aproape. Problema țărilor precum Malawi este de natură economică. Apa în sine există, însă nu există metode de a o face disponibilă oamenilor. Găsirea ei costă timp și bani, ceea ce afectează în mod negativ economia țării, educația și sărăcia indivizilor. (În limba engleză, lipsa de apă poate fi de două feluri: Economic Water Scarcity și Physical Water Scarcity).

Cu voia și ajutorul lui Dumnezeu, la începutul anului viitor vom demara acest proiect, pentru gloria și slava lui Dumnezeu. Am scris acest articol pentru a vă arăta importanța unei asemenea fântâni și importanța apei în Africa. Pentru noi, cei care ne-am născut în țări cât de cât dezvoltate, apa nu a reprezentat niciodată o problemă prea mare. Noi suntem obișnuiți să lăsăm robinetul deschis și apa să curgă atunci când ne spălăm pe dinți sau când ne săpunim la duș. Mulți dintre noi folosim sute de litri de apă pentru întreținerea ierbii din fața casei sau a florilor din curte. Sunt mulți care au piscine, unde mii de litri de apă sunt folosiți pentru plăcere.

Deși toate aceste activități nu sunt neaparat greșite, totuși trebuie să ne gândim la semenii noștrii, la cei 1 din 7 oameni care nu se poate bucura nici măcar de un pahar cu apă oridecâteori dorește.

Săpatul și construirea unei fântâne adânci aici în Malawi costă în acest moment aproximativ 8,000 de euro. Acești bani reprezintă nu doar apă, ci și sănătate, educație și creșterea economiei fiecărei familii. Ba mai mult, o fântână înseamnă și relații mai bune în familie, deoarece fiecare membru va fi mai fericit și va avea mai mult timp liber pentru a petrece cu restul familiei.

Dacă doriți să fiți parte în această lucrare minunată și dacă doriți să investiți într-un proiect care va aduce un profit dincolo de orice imaginație, puteți să luați legătura cu noi folosind Formularul de Contact din partea dreaptă a acestei pagini.

Împreună, putem aduce o schimbare:

Din 
În
Domnul să fie glorificat!
Apa schimbă totul!


Rugați-vă pentru noi!

Rugați-vă pentru Malawi!

27 Shares
Bookmark the permalink.

Comments are closed.