Fumul a 1000 de sate

Robert Moffat, cel care l-a inspirat și pe bine-cunoscutul misionar David Livingstone, a spus odată: ”Vedeam câteodată, în soarele dimineții, fumul a o mie de sate unde nici un misionar nu a fost vreodată”

Trăim într-o lume a tehnologiei și accesul la informație este astăzi mai ușor decât oricând. Poate suntem tentați să ne amăgim cu ideea că oricine poate citi Biblia online sau oricine poate accesa o predică bună sau un mesaj de Evanghelizare. Cred că din acest motiv, mulți creștini nu mai dau importanța cuvenită Marii Trimiteri pe care Domnul Isus a lăsat-o fiecăruia dintre noi. Pentru mulți creștini, a duce Vestea Bună până la marginile pământului nu mai este demult o prioritate.

Nu știu cum e în alte părți ale lumii, însă știu sigur că accesul la internet în Africa este foarte limitat. Aici în Malawi, mai puțin de 9% din populația țării are acces la internet, iar acest lucru este îngrijorător din prisma Evanghelizării. Poate veți spune că oricine are șansa să citească Cuvântul lui Dumnezeu tipărit, deoarece El se găsește în magazine. Într-adevăr, Biblia fost tradusă integral în limba chichewa, însă majoritatea populației nu au acces la Cuvântul lui Dumnezeu din cauza prețurilor. Peste 60% din populație stau la sate, și nu au o slujbă care să le aducă un venit, iar din această cauză ei nu își vor permite niciodată o Biblie. Am întâlnit biserici în care nici unul dintre membrii nu aveau Biblie. Nici măcar păstorul!

Lumea încă are nevoie de misionari care să ducă Evanghelia în cele mai neaccesibile locuri. Mai sunt încă 1967 de limbi în care Cuvântul Domnului nu este tradus. Cine le va spune și lor despre Isus?

Aici în Africa, sunt milioane care nu au pus niciodată mâna pe o Biblie, care nu au citit niciodată Cuvântul minuat al lui Dumnezeu pentru omenire. Dumnezeu ne-a încredințat nouă, creștinilor din această generație, responsabilitatea ducerii Cuvântului Său și la acești oameni. Cum vor auzi ei? Cine le va spune?

Fiindcă, oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit. Dar cum vor chema pe Acela în care n’au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n’au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sînt trimeşi? După cum este scris:, 
Cît de frumoase sînt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!
Romani 10:13-15

Cuvintele lui Robert Moffat sunt foarte reale și în ziua de astăzi. Oriunde te uiți cu ochii, poți vedea fumul caselor unde nici un misionar nu a fost vreodată. În Malawi încă sunt sate neevanghelizate. Sute de oameni mor în fiecare zi fără să audă că Isus este Calea către cer. Cine credeți că va fi responsabil? Când mă gândesc la aceste lucruri, mintea mă duce la Cuvântul Domnului din Ezechiel:

Cînd voi zice celui rău:, Vei muri negreşit! , dacă nu- l vei înştiinţa, şi nu- i vei spune, ca să- l întorci dela calea lui cea rea şi să- i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sîngele din mîna ta! Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce dela răutatea lui şi dela calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dat tu îţi vei mîntui sufletul!
Ezechiel 3:18-19

Mult mai importante decât cuvintele lui Robert Moffat sunt cuvintele Domnului Isus găsite în Marcu 16:15-16:

Apoi le- a zis: „Duceţi- vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. 
Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit.

Pentru ca ei să creadă și să asculte, cineva trebuie să le spună. Nimic nu s-a schimbat în planul lui Dumnezeu!

Internetul, TV sau alte surse moderne de informare pot ajuta lucrarea misionară, însă nu o vor înlocui niciodată. Robert Moffat, ucenicii și bineînțeles Domnul Isus, ne-au învățat valoarea Evanghelizării de la om la om. Lucrarea lui Dumnezeu nu se face en-gros, ci en-detail. Dacă am o dorință, ea este ca toți copiii lui Dumnezeu să aleagă unul dintre cele 3 modalități de implicare activă în lucrarea de misiune:

1. Rugăciune. Aici nu vorbim de o rugăciune superficială, ci de una cu lacrimi și sudoare, una pe care Dumnezeu o va asculta din pricina credinței.

2. Dăruire. Nu toți pot merge în Africa/China/India sau în alte locuri, însă cu toții putem dărui o parte din ceea ce Dumnezeu ne-a dat în administrare. Dacă tu nu poți merge, atunci dă voie altuia să meargă printr-o implicare activă.

3. Predare. Lumea aceasta are nevoie de evangheliști și de plantatori de biserici, iar dacă Dumnezeu ți-a dăruit aceste daruri, te rog să te gândești serios dacă nu cumva voia Lui e să le pui în aplicare acolo unde nevoia este mai mare. Cineva a spus, cu intenția de a compara numărul de lucrători din America cu numărul de lucrători din China, că dacă vezi 10 oameni ducând pe umeri un trunchi gros de copac, 9 fiind la un capăt, iar doar 1 la celălalt, unde vei sări în ajutor? Lucrarea creștină din România este dusă de mii sau zeci de mii de lucrători, iar pentru aceasta Domnul să fie glorificat, însă Malawi are poate 100 sau chiar mai puțin… Dacă vrei să fii de un real ajutor, atunci unde trebuie să te implici?

Africa are zeci de mii de sate fără misionar, fără biserici și fără păstori. Milioane nu au curent electric, nu au TV și nu au internet. Cum vor auzi despre El fără propovăduitor?

Și noi, ca și familie creștină, am văzut ”fumul a 1000 de sate” și suntem aici, în Africa.

John Piper spunea: ”Go, send or disobey” (Mergeți, trimiteți sau fiți neascultători).
Nu există opțiunea a patra!

De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, 
căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică.
1 Corinteni 15:58

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

0 Shares
Bookmark the permalink.

2 Comments

  1. Am găsiti aici în Malawi păstori care nici nu știu să citească! Astfel de păstori predică din auzite, și nu din ceea ce au citit sau studiat. E o situație tristă, de aceea e nevoie de lucrători mai mulți.

  2. Pace.Cum se poate sa nu fie nici macar o biblie la acea biserica ? La slujbe cum fac ?

Comments are closed