Roadele culese

Cele 3 zile de tabără au avut ca scop mântuirea copiilor, iar astăzi am avut invitația și mulți copii au ieșit în față și au făcut o profesiune de credință.

Astăzi am predicat din Ioan 3:16, punând accentul pe DRAGOSTEA lui Dumnezeu Tatăl pentru noi, oamenii. Această dragoste s-a manifestat prin Domnul Isus trimis în lumea noastră, să Se nască și mai apoi să moară pentru păcatele noastre. În prima zi de tabără copiii au făcut cunoștință cu ei înșiși, cu păcatul și nelegiuirea lor și cu imposibilitatea, prin forțe proprii, de a ajunge vreodată în cer. În a doua zi, copiii au făcut cunoștință cu Persoana lui Dumnezeu, așa cum o găsim descrisă în Cuvânt. Dumnezeu e Lumină, e Sfânt, și nimic neîntinat nu poate intra în Împărăția Lui. Ieri deja unii copii au început să realizeze că avem o problemă; omul e păcătos, Dumnezeu e Sfânt, nimic păcătos nu va merge în cer, ceea ce înseamnă că omul nu are nici o șansă să vadă Împărăția lui Dumnezeu. În timp ce le vorbeam, am văzut îngrijorarea din ochii unora, și pot să spun că Duhul Sfânt a lucrat astăzi în mod minunat.

Problema păcatului este rezolvată de jertfa Domnului Isus pentru aceea care se încred în El și în ceea ce El a făcut pentru ei. Astăzi copiii au auzit Vestea Bună, Evanghelia, predicată și când am avut chemarea un număr destul de mare au ieșit în față. Deși numai Dumnezeu cunoaște inimile lor, și noi am văzut câțiva copii schimbați deja. Stanley a vorbit la sfârșit cu aproximativ 30, mai mari, și aceștia au declarat că au înțeles că sunt păcătoși, au înțeles că plata păcatului este moartea, au înțeles că Isus a murit pentru păcatele lor și au înțeles că dacă îL cheamă în inimile lor ei vor fi mântuiți. Au făcut, așadar, acest pas, din toată inima și cu credință că Dumnezeu îi va mântui.

Noi credem că aproximativ 100 de copii L-au primit pe Domnul astăzi.

Mulți creștini nu cred că acești copii pot fi mântuiți. Ei cred că ne pierdem vremea, însă Însuși Domnul Isus spunea în Marcu 10:15: “Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea“. Isus vorbea cu adulții și le spunea că credința mântuitoare trebuie să fie precum a unui copil; precum copiii au încredere totală în părinți, tot așa și noi adulții trebuie să avem încredere totală în Tatăl nostru. Tot Isus a spus “Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu- i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei“.

Dacă un singur copil a venit la Domnul în această tabără, atunci lucrarea noastră s-a meritat!

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

0 Shares
Bookmark the permalink.

4 Comments

  1. Asa este, lucrarea cu taberele de copii este una care intotdeauna aduce roade. Si eu L-am gasit pe Domnul intr-o tabara crestina si inteleg foarte bine importanta acestei lucrari. Domnul sa fie glorificat si El sa lucreze in continuare in vietile acestor copii.

  2. Slava lui Dumnezeu pentru copiii care au primit mesajul Evangheliei! Dumnezeu va duce la bun sfarsit lucrarea inceputa in ei prin tabara aceasta.

  3. Odata credeam ca un copil nu poate intelege evanghelia in asa fel incat sa ia o decizie pt Dumnezeu, pana nu am avut copii. Acum vedem cum copiii nostri raspund la evanghelie, se roaga laudandu l pe Dumnezeu pt Domnul Isus si mantuirea lui, si sunt siguri ca vor merge in cer.. ,,Voi scoate laude din gura pruncilor''
    Asa ca Il laudam pe DL pt lucrarea din Zomba. si ne bucuram de decizia copiilor impreuna cu voi si cu Domnul Isus
    Ne rugam pt voi.
    Beni Si Clau

  4. Domnul sa fie laudat. Multumim pentru incurajare si pentru rugaciuni. Mult har!!!

Comments are closed