Conferința de păstori

Astăzi a fost a doua zi de conferință a păstorilor din Malawi, și frații musafiri au predat Cuvântul lui Dumnezeu într-un mod clar și simplu, astfel încât fiecare să înțeleagă, indiferent de cunoștințele avute sau nu înainte.

Lucrarea cu păstorii este o parte importantă a misiunii din Malawi și ea împlinește o nevoie urgentă a creștinismului din Malawi. Așa cum bine știți, Malawi duce lipsă de școli biblice sănătoase, iar păstorii bisericilor pur și simplu nu au unde să studieze Cuvântul lui Dumnezeu. Nu au seminarii unde să învețe să studieze sau să predice. Poate vă întrebați de ce mai sunt păstori, iar întrebarea este una bună, însă adevărul este că de cele mai multe ori ei sunt cei mai calificați din comunitatea lor. Chiar dacă poate nici măcar nu au o Biblie, chiar dacă poate nu știu teologie, cei care ocupă funcția de păstori sunt cei mai calificați din întreaga biserică. Nu este nici pe departe o situație bună, însă este ceea ce avem aici, iar prin aceste conferințe noi încercăm să împlinim o nevoie mare!

Fratele Keith este omul lui Dumnezeu cu care lucrăm pentru a avea aceste conferințe. Dânsul se pregătește intens, aduce alți învățători, iar lucrarea lor este una a cărei valoare este de neprețuit.

Mâine vom avea ultima din cele 3 zile de conferință, iar Joi vom vizita două dintre bisericile de unde acești păstori vin.

Rugați-vă pentru noi!
Rugați-vă pentru Malawi!

Shares 0